Despre noi

Unicom Tranzit este un operator feroviar privat și expeditor de marfă care activează în România din anul 1994. Societatea face parte din grupul de companii Unicom Group.

Filosofia companiei se bazează pe următoarele principii:

  • clienții noștri sunt tratați ca parteneri și suntem conștienți de faptul că succesul nostru depinde de reușita lor;
  • încercăm să atragem și să pregătim oameni care vor să exceleze și sunt capabili să pună în valoare resursele materiale de care dispunem și să se valorifice îndeosebi pe ei înșiși;
  • menținem un parc de material rulant performant și diversificat, capabil de a satisface eficient cerințele de transport feroviar.

După cum am menționat anterior, unul din punctele forte ale companiei îl constituie competența echipei noastre. Aceasta este formată din oameni pozitivi, inteligenți, dornici de a îmbunătăți în permanență modul în care lucrăm și de a găsi soluțiile optime pentru clienții noștri. Pregătirea lor ne permite să oferim servicii de calitate înaltă, pe care ne străduim să le îmbunătățim permanent.

Dorim să ne remarcăm prin consecvența cu care ne îndeplinim angajamentele față de clienți. Acționăm după principiul că orice client este îndreptățit să aibă următoarele așteptări de la noi:

  • să desfășurăm în condiții de operativitate și siguranță serviciile angajate;
  • să menținem o relație bazată pe încredere și transparență, informând complet clientul despre orice problemă apărută și acționând prompt pentru a o soluționa;
  • să învățăm și să ne adaptăm la cerințele sale pentru a-l ajuta sa-și optimizeze procesele de lucru;
  • să ne gestionăm eficient resursele și să-l susținem pe client în efortul său de a fi cât mai competitiv pe piață.

Transportul feroviar poate fi privit ca un sistem vascular al economiei moderne. Rolul său este de a duce resursele necesare la locul potrivit, în momentul potrivit. În acest sistem, compania noastră reprezintă câteva artere prin care, atunci când ne ducem la capăt misiunea, părțile care depind de noi (clienții și partenerii noștri) cresc, se dezvoltă și, astfel, prosperăm împreună.

Clienți

Clienții noștri sunt firme românești și multinaționale din diverse industrii. Majoritatea lor desfășoară activități în România, iar unii dintre ei o aleg ca țară de tranzit. Aceștia sunt câțiva dintre clienții noștri cu renume:

Parteneri

Lucrăm cu operatori și organizații de transport din toată lumea și suntem deschiși pentru noi colaborări.

Pe plan regional, avem acorduri de colaborare cu operatorii feroviari de stat din Serbia, Ucraina și Moldova și cu operatori privați din Ungaria și Bulgaria, ceea ce ne conferă un important rol de liant pentru traficul feroviar care tranzitează Sud-Estul Europei.

În România, colaborăm cu alți operatori privați pe proiecte concrete. De exemplu, un proiect actual este cel de a organiza, impreună cu partenerii noștri, un parc comun de vagoane și o rețea de trase dedicate transportului de marfă în grupuri de vagoane și vagoane izolate.

Acest lucru ar oferi firmelor care au un volum relativ mic de marfă de transportat, o alternativă viabilă la varianta de transport existentă în prezent. Rezultatul ar fi o îmbunătățire a calității și a tarifelor de transport pentru aceste firme.

Afilieri

Unicom Tranzit este membru plin CIT și membru asociat FIATA, UIC, OSJD și OCCF.

Certificări

Unicom Tranzit a fost certificată de către SRAC și IQNET ca urmare a aplicării unui sistem de management al calității, al mediului și al sanătății și securității ocupaționale, în conformitate cu cerințele standardelor internaționale (ISO 9001/2008, ISO 14001/2004, OHSAS 18001/2007).